IACBC

International Association of Cognitive Behavioral Coaching

Month: October 2015

IQ-ul nu este singurul ingredient in reteta succesului scolar!

father helping his son with his homework

Societatea de azi devine din ce in ce mai mult o presiune pe umerii tinerilor vizavi de reusitele lor.

Desi oportunitatea unei educatii reprezinta o sansa spre dezvoltarea personala si a omenirii, deseori procesul de invatare este vazut ca si o corvoada de catre elevi. Nu de putine ori elevii experimenteaza emotii negative in timp ce realizeaza o sarcina scolara, precum furie, frustrare sau anxietate. Atunci cand discutam de rezultatele scolare de cele mai multe ori facem greseala de a lua in calcul doar potentialul intelectual fara a tine cont de existenta unor factori, de asemenea personali, care au un rol important.

In literatura de specialitate exista deja o constientizare din ce in ce mai mare in ceea ce priveste rolul emotiilor asupra performantelor scolare. Se pare ca emotiile elevilor sprijina, sau nu, performanta academica, deoarece ele au un impact puternic asupra angajamentului in sarcina, a persistentei si asupra achizitionarii informationale. Nu este vorba doar despre frica intensa pe care copii o pot resimti inainte de o testare (anxietatea pentru testare), ci si despre emotii (precum furie si fustrare) in timp ce isi fac temele acasa sau cand rezolva sarcini in timpul orelor de curs.

Mai mult decat atat, coeficientul de inteligenta nu este singurul care conteaza pentru succesul scolar sau in viata, astfel ca valoarea procentuala atribuita IQ-ului nu este atat de mare precum ne-am fi inchipuit. El este responsabil doar de:
25% pentru succesul scolar (note obtinute)
25% – 30% pentru nivelul educational (numar de ani de scoala)
25% pentru statutul social
15% – 20% pentru nivelul veniturilor
25% – 29% pentru performanta la locul de munca.

Asadar, atunci cand dorim sa ne incurajam si sa ne sprijinim copii nu este de ajuns sa spunem „lasa ca data viitoare vei invata mai mult” sau „trebuie sa faci mai multe exercitii”. In acest mod, nu facem decat sa tinem cont doar de capacitatea intelectuala, fara sa luam in considerare si alte aspecte.

Alti factori importanti sunt: sustinerea parintilor, abilitati personale ale elevului, precum: motivatia, organizare si planificare, strategii de invatare, aspecte emotionale.

In acest articol ne vom focaliza pe ultimul factor, anume: importanta emotiilor si a reglarii emotionale in atingerea performantelor scolare.

De ce emotiile si reglarea lor?

Se intampla deseori ca abilitatiile de invatare ale copilului dumneavoastra sa nu aiba nici o problema, insa sa-l vedeti ca se infurie usor atunci cand greseste sau cand nu intelege o cerinta. Ba mai mult, obtine calificative slabe cu toate ca stiti ca a depus efort si a invatat.

Atunci cand elevii traiesc emotii negative in timpul realizarii unei sarcini scolare, ei pot adopta mai multe strategii de a-i face fata acesteia. Iar, ca urmare a acestor strategii, pot denota un deficit in a-si controla eficient emotiile.

Ce inseamna ca elevul tau sa-si regleze emotiile?

Conform lui James Gross, un nume renumit in investigarea rolului emotiilor, reglarea lor reprezinta un proces prin care persoanele incearca sa isi modifice intensitatea emotiei pe care o traieste sau a modului in care isi exprimara emotia, ori sa isi schimbe emotia pe care o traieste.

Cum sa iti ajuti copilul?

Deoarece atat copii, cat si adultii reactioneaza si adopta in timp anumite metode de a face fata emotiilor, este importanta invatarea unor strategii sanatoase si eficiente de gestionare a acestor emotii inca de timpuriu.

In primul rand, este esential sa discutam cu copilul despre timpul petrecut la scoala, depasind simpla intrebare “Cum a fost azi la scoala?”, si incercand mai degraba, sa identificam emotii din timpul disciplinelor, de exemplu: „Cum te-ai simtit cand ai mers la tabla si rezolvat exercitiul?”, „Ce ai facut atunci cand te-ai simtit asa?”, si apoi sa dezbatem diverse alternative care par mai mult sau mai putin plauzibile.

In acest fel, copilul invata ca poate sa infrunte situatiile scolare inconfortabile si sa nu le evite (de exemplu nu rezolva a treia cerinta a problemei deoarece stie ca deseori acolo intampina dificultati, sau renunta sa-si faca tema pentru a evita sentimentele de frustrare).

Mai mult de atat, putem discuta cu el cum ar putea modifica acele situatii “fierbinti” in asa fel incat sa nu mai apara acea emotie negativa. Spre exemplu: daca stim ca elevul nostru se enerveaza atunci cand greseste exercitiul deoarece isi mazgaleste caietul, il putem indruma in a modifica aceasta situatie scriind in prima faza cu un creion sau pe o ciorna.

Cu cat ne uitam la o pata de pe rochia noastra cu atat ni se pare mai mare si mai evidenta!

De cate ori trecem prin astfel de situatii. La fel si un proaspat invatacel care cu cat se uita la linia stramba a literei „t”, cu atat o va vedea mai imperfecta, neglijand celelalte litere facute cu adevarata pricepere. In aceste situatii creste sansa de a aparea emotii negative. Este important ca sa le oferim imaginea de ansamblu.

In al doilea rand, sa-i invatam sa vada sarcinile scolare ca pe o noua aventura, iar necunoscutele reprezentand adevarata provocare, chiar si atunci cand nu reuseste din prima. De cele mai multe ori noi insine transformam lucrurile in obstacole prin simplul mod de a le interpreta. Astfel, daca elevul evalueaza dictarea ca fiind ceva ce-l depaseste, nu ii va face placere acest exercitiu si cel mai probabil va simti emotii negative. Se pare ca modul in care privesc copii sarcina le poate facilita intelegerea textelor citite.

In al treilea rand, emotiile pe care le traim la un moment dat, s-ar putea sa nu fie acceptate intr-un anumit context, determinandu-ne sa le inhibam inauntrul nostru si sa simulam emotii diferite. La fel de vital este si asigurarea copilului ca este normal ca uneori sa ne simtim furiosi sau speriati, fara sa incercam sa-i minimalizam sentimentele. Le putem oferi exemple din viata noastra de adult, atunci cand si noi suntem furiosi pe o anumita sarcina sau anxiosi cand trebuie sa prezentam anumite rapoarte superiorilor. Le putem explica copiilor ca in momentul in care se simt furiosi, cu cat incerca sa se prefaca si sa se ascunda cu atat mai mult acest efort il va costa in performantele de memorie, precum teste de reproducere. In aceste situatii ne putem indruma copiii sa isi recunoasca emotia “da, intr-adevar sunt nervos”, sa faca o pauza sa se gandeasca “la ce ma ajuta?” si sa se centreze pe ceea ce pot controla.

Nu uita! Nu doar IQ-ul face diferenta!

Surse:
– Gross, J. J. (2002). Emotion regulation: Affective, cognitive, and social consequences. Psychophysiology, 39(3), 281-291.
– Gross, J. J., & Thompson, R. A. (2007). Emotion regulation: Conceptual foundations.
– Gumora, G., & Arsenio, W. F. (2002). Emotionality, emotion regulation, and school performance in middle school children. Journal of school psychology, 40(5), 395-413.
– Neisser, U., Boodoo, G., Bouchard Jr, T. J., Boykin, A. W., Brody, N., Ceci, S. J., … & Urbina, S. (1996). Intelligence: knowns and unknowns. American psychologist, 51(2), 77.
– Strain, A. C., & D‘Mello, S. K. (2011, January). Emotion regulation during learning. In Artificial Intelligence in Education (pp. 566-568). Springer Berlin Heidelberg.

STILURI DE PARENTING

bigstockphoto_happy_family_on_the_floor_2097970

Fiecare parinte adopta propriul stil de parenting atunci cand vine vorba despre cresterea copilului. Unii sunt mai indulgenti, lasand copilul sa faca ce vrea, altii sunt mai stricti, considerand ca un copil nu este capabil sa ia cele mai bune decizii.

Ei bine, este deja bine cunoscut faptul ca modul in care un parinte isi creste copilul influenteaza dezvoltarea si comportamentul acestuia.

Modul in care un parinte raspunde atunci cand copilul face o greseala, gradul de control pe care il impune copilului precum si modul de exprimare al afectiunii fata de acesta sunt aspectele esentiale ale parentingului care isi pun amprenta asupra dezvoltarii si comportamentului copilului.

Cercetatorul Diana Baumrind a indentificat patru mari stiluri de parenting: autoritar, democratic, permisiv si neimplicat, pe baza a doua dimensiuni – control si afectivitate.

Haideti sa facem o trecere in revista a acestor stiluri, dar si ceea ce implica adoptarea lor.

Stilul autoritar
Stilul de parenting autoritar este caracterizat printr-un nivel ridicat de cerinte si asteptari, combinat cu un nivel scazut de suport oferit copilului. Sunt acei parinti care impun copiilor reguli stricte, program strict, nu ii lasa sa ia propriile decizii si nu ofera suficienta afectiune. Acest copii sunt deseori amenintati cu pedeapsa, nu li se ofera incredere si sunt deseori criticati. Parintii autoritari nu ofera explicatii copiilor si descurajeaza comunicarea deschisa.

Copiii care sunt crescuti de parinti autoritari au rezultate scolare bune, dar le lipsesc abilitatile sociale si au o stima de sine scazuta.

Stilul democratic
Stilul democratic, numit adesea si stilul de parenting echilibrat este caracterizat printr-un nivel ridicat de cerinte si asteptari combinat cu un nivel ridicat de afectiune si suport oferit copilului. Parintii cu stil democratic sunt aceia care incurajeaza initiativele copilului, lauda succesele acestuia, asculta intrebarile si ii explica atunci cand a gresit. Stabilesc reguli clare, dar flexibile si iau in considerare parerea copilului atunci cand se ia o decizie, incurajand comunicarea deschisa. Sunt acei parinti fermi, dar si sensibili la nevoile copilului.

Copiii crescuti cu un stil de parenting democratic au rezultate scolare bune, sunt echilibrati, au stima de sine ridicata si se adapteaza usor in societate.

Stilul permisiv
Stilul de parenting permisiv este caracterizat prin asteptari si cerinte scazute si suport si afectiune ridicate. Parintii permisivi sunt acei parinti care au mai degraba statutul de prieten al copilului. Sunt hiperprotectivi, ofera foarte multa afectiune, evita conflictele cu copilul si cedeaza usor la insistentele acestuia. Acesti parinti nu au asteptari clare de la copil, nu impun reguli si actioneaza doar cand consecintele comportamentului copilului sunt grave.

In general, copiii cu parinti permisivi au rezultate scolare slabe, nu sunt responsabili si consecventi, dar au abilitati sociale ridicate si stima de sine ridicata.

Stilul neimplicat
Stilul neimplicat este caracteristic acelor parinti care nici nu au asteptari mari de la copiii lor, nici nu le ofera afectiune si suport. Acesti parinti sunt cei care asigura nevoile de baza ale copiilor, dar nu se implica mai mult in viata lor. Copiilor nu li se impun reguli, nu sunt implicati in activitati de familie si nu este incurajata comunicarea.

Copiii cu parinti neimplicati au rezultate slabe in toate domeniile, sunt copii care deseori au probleme de comportament, probleme cu autocontrolul, ajungand deseori la abuz de substante.

Aceste stiluri de parenting nu se gasesc in forma lor pura. Fiecare parinte are o combinatie de stiluri, insa unul este predominant. De asemenea, stilurile de parenting se schimba pe parcursul dezvoltarii unui copil si acelasi stil de parenting poate avea impact diferit asupra a doi copii cu temperament diferit.

Ce stil de parenting sa adoptam?

Cercetarile realizate pana in prezent pe stilurile de parenting sugereaza ca stilul de parenting democratic este cel mai eficient. Acesta promoveaza suportul, comunicarea si sensibilitatea la nevoile copilului, dar si fermitate si control. Acestea combinate ajuta la o dezoltare armonioasa si echilibrata.

 

Bibliografie:

Aunola, K., Stattin, H., & Nurmi, J. E. (2000). Parenting styles and adolescents’ achievement strategies. Journal of adolescence, 23(2), 205-222.
Babu, S. (2015). PARENTING STYLES AND ACADEMIC SUCCESS. Sai Om Journal of Arts & Education: A Peer Reviewed International Journal (Online ISSN 2348–3520), 2(1), 12-16.
Milevsky, A., Schlechter, M., Netter, S., & Keehn, D. (2007). Maternal and paternal parenting styles in adolescents: Associations with self-esteem, depression and life-satisfaction. Journal of Child and Family Studies, 16(1), 39-47.

Un parinte pozitiv, un copil fericit

2753834595_c0396e2235_b

Acum ceva timp vorbeam despre importanta emotiilor pozitive in viata de zi cu zi.

Oare iti mai aduci aminte?

Ei bine, in articolul de fata vom sublinia importanta pozitivismului in cresterea si educarea copiilor, domeniu cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de parenting pozitiv. Disciplina pozitiva, un alt nume dat domeniului, reprezinta modul pozitiv in care parintii isi ghideaza copiii prin viata, fara a apela la pedepse. Printre credintele de baza ale domeniului se regaseste faptul ca orice copil are dreptul de a fi tratat cu respect, fara a fi amenintat cu violenta si incurajat cat mai mult.

Cum?

Schimbarea modului de gandire este probabil primul pas in a deveni un „parinte pozitiv”. Este poate cea mai grea parte, avand in vedere faptul ca este necesar sa intelegem ca disciplina nu presupune pedepse, ci educatie. Aceasta educatie se face in diverse moduri:
  
Modelarea comportamentului
Copiii imita foarte mult comportamentul adultilor din jurul lor, in special al parintilor. Ce ar trebui tu, ca parinte, sa intelegi? Ca puterea exemplului este foarte importanta. Invata-ti copilul sa fie respectuos spunand multumesc sau salutand vecinii. Invata-l sa fie receptiv la nevoile celorlalti, ajutand-o pe bunica sa spele merele pentru prajitura sau ajutandu-l pe bunic in gradina.

Jocul
Jocul este o activitate vitala pentru copii, fiind modalitatea cea mai buna cu ajutorul careia atat cei mici, cat si cei mari, pot invata o multime de lucruri. De exemplu, il poti invata pe copilul tau cum sunt aranjate tacamurile si cum sa se comporte la masa prin intermediul unui joc: imprimi o bucata de material cu pozitia farfuriilor, a tacamurilor si a paharelor si dupa ce ii explici ce obiect corespunde fiecarui contur de pe material, il provoci la un concurs tip puzzle; initial cu ajutorul sablonului, apoi fara el. Incearca sa il si rasplatesti cu incurajari de fiecare data cand are un rezultat bun. In acele momente, copilul nu doar invata lucruri noi, dar si interactioneaza cu cei din jur si, interactiunea sociala este un alt mod prin care acesta invata.

Empatia
O parte importanta a procesului de parenting pozitiv este empatia. Copilul trebuie sa inteleaga ca toate sentimentele lui sunt acceptate, insa nu si toate comportamentele. Datoria noastra ca parinte este sa il facem sa inteleaga faptul ca este ok sa simti atat bucurie, cat si furie, dar important este modul in care ne exprimam acea traire. Observarea si discutarea trairilor altor copii, prin simpla asistare la jocul altor prieteni il poate ajuta mult pe micutul tau.

Beneficii
Printre beneficiile parenting-ului pozitiv se regasesc:

  • Dezvoltarea atasamentului securizant intre parinte si copil, mai exact faptul ca cel din urma intelege si stie ca parintele il iubeste neconditionat si isi poate manifesta si regla singur propriile emotii
  • Dezvoltarea rezilientei copilului, capacitatea sa de a-si reveni mai rapid in urma unui eveniment stresant
  • Impactul pozitiv asupra dezvoltarii creierului copilului

De retinut!

Fii mereu prezent pentru copilul tau, indiferent de varsta.
Petrece timp cu copilul tau, departe de tehnologie.
Ajuta-l pe copil sa-si dezvolte inteligenta emotionala.
Gaseste metode optimiste de a explica lucrurile copilului tau.
Este ok sa gresesti, nimeni nu se naste invatat.
Pastreaza o relatie pozitiva cu cei din jurul tau.

© 2018 IACBC

Theme by Anders NorenUp ↑