marathon yellow

Adesea vedem la televizor reclame care ne indeamna sa facem macar 30 de minute de exercitii fizice pe zi. Cati dintre noi chiar le dam importanta acestor cuvinte? Cel mai probabil, foarte putini. Acum cativa ani, un studiu asupra practicarii sportului in Romania a subliniat faptul ca 76% din populatie nu face miscare. Rezultatul a fost ingrijorator atunci, dar si mai ingrijorator odata cu trecerea timpului.

V-ati intrebat vreodata care sunt cele mai puternice argumente pentru a face sport? Nu gresiti daca sunteti de parere ca sportul imbunatateste sanatatea si modeleaza corpul. Oare stiti insa ce efect are activitatea fizica asupra creierului?

Efectele benefice ale exercitiului fizic

A. Mareste volumul creierului

Cateva studii ce utilizeaza rezonanta magnetica au descoperit faptul ca exercitiul fizic mareste volumul creierului la adultii sanatosi. Un studiu din 2006 al lui Colcombe si colaboratorii sai a avut ca subiecti 59 de persoane cu varste cuprinse intre 60-79 ani. Rezultatele au aratat faptul ca exercitiul aerobic de o ora, de trei ori pe saptamana, timp de sase luni a avut ca rezultat marirea volumului lobilor frontali, arii cerebrale importante in procesare, planificare si control atentional.

B. Promoveaza o mai buna functionare cognitiva

In ultimul timp, se realizeaza tot mai multe studii ce indica efectele benefice ale activitatii fizice asupra functionarii cognitive. Aceastea sugereaza ca activitatea fizica imbunatateste functiile executive, atentia, viteza de procesare a informatiei si memoria episodica, atat la cei tineri, cat si la cei mai in varsta. La copii, exercitiul fizic aerobic este asociat cu viteza mai mare de procesare si performanta mai mare la testele de control executiv. De asemenea, studiile pe imbatranire arata ca exercitiile de anduranta au un efect protectiv impotriva declinului cognitiv, in special in ceea ce priveste planificarea si memoria de lucru.

C. Reduce riscul dementei

Intr-un studiu cu 778 de subiecti adulti, Carp si colaboratorii au raportat faptul ca activitatile cognitive, sociale si fizice reduc riscul dementei. Studiul s-a desfasurat pe o perioada de 3 ani, iar subiectii cu scorurile cele mai mari pe toate cele trei variabile au prezentat cele mai bune rezultate.

Cum explicam aceasta influenta importanta a activitatii fizice?

1. Unul dintre mecanismele fundamentale ce explica influenta este fluxul sangvin cerebral crescut ce circula prin creier. Studii ce utilizeaza tehnici imagistice au confirmat faptul ca activitatea fizica de intensitate medie si mare mareste semnificativ fluxul sangvin al creierului, furnizand cantitati mai mari de nutrienti.

2. Totodata, ultimele studii pe fiziologia proceselor cognitive au descoperit ca BDNF (Brain Derived Neurotrophic Factor – responsabila de supravietuirea neuronilor) este o molecula cheie implicata in invatare si memorie. Constatarile conform carora exercitiul fizic creste productia acestei molecule par a fi foarte importante. A fost sugerat faptul ca acest factor neurotrofic este responsabil pentru geneza neuronilor, supravietuirea si rezistenta lor la stres, care per total faciliteaza procesul de invatare.

Important!
Se credea ca odata ajuns la maturitate, creierul uman nu mai produce neuroni noi. Se stie acum ca acest lucru este posibil in hipocamp si in stratul de celule ce inconjoara ventriculii laterali, iar exercitiul fizic stimuleaza aceasta proliferare.

Surse:

Gligoroska, J. P., & Manchevska, S. (2012). The effect of physical activity on cognition–physiological mechanisms. Materia socio-medica, 24(3), 198.

Ploughman, M. (2008). Exercise is brain food: the effects of physical activity on cognitive function. Developmental neurorehabilitation, 11(3), 236-240.

Kramer, A. F., & Erickson, K. I. (2007). Effects of physical activity on cognition, well-being, and brain: Human interventions. Alzheimer’s & Dementia,3(2), S45-S51.