Procesul de luare a deciziilor este definit in literatura de specialitate ca fiind procesul de selectie a unei optiuni din mai multe alternative disponibile la un momentul dat.
Pornind de la aceasta definitie, decizia de a alege un partener de viata, luata in mod rational, ar trebui sa fie un proces de excludere a tuturor alternativelor posibile si pastrarea uneia singure.
De exemplu, in cazul in care cautam un partener cu varsta intre 25 si 30 de ani, intr-un oras cu o populatie de 100.000 de locuitori, populatie ce are circa 25% persoane de acea varsta, rezulta un numar de 25.000 persoane din care 12.500 sunt de un anumit gen. Daca, o treime din acestia ar fi disponibili, numarul alternativelor care trebuie analizate amanuntit, ar fi de 4.167 posibili parteneri. Ar trebui sa ne intalnim cu toti acesti 4.167 potentiali parteneri, pentru a alege dintre ei o singura persoana, cu scorurile cele mai mari la criterile dorite, care ar fi considerata drept decizia finala. Ar fi important ca acea persoana sa impartaseasca de asemenea dorinta de a ne alege pe noi. Intrebarea este, cat de plauzibil ar fi un astfel de proces?
La o prima vedere acest algoritm prestabilit de luare a unei decizii pare simplu, logic, dar este pusa la indoiala fezabilitatea sa privind timpul necesar si costurile implicate. In realitate, oamenii iau decizii in cu totul alt mod. Natura ne-a inzestrat cu o serie de mecanisme implicite, rapide si fara consum mare de resurse pentru a lua decizii. Insa aceste mecanisme nu sunt tocmai exacte si cu toate ca daca in decizii marunte legate de viata de zi cu zi, aceste mecanisme sunt utile, pentru deciziile importante de viata, ca de exemplu alegerea partenerului cu care sa intemeiem o familie, aceste strategii naturale ar trebui sa se impleteasca cu cele rationale.
In continuare vor fi prezentate cele mai importante astfel de mecanisme:
1. Principalul factor in alegerea partenerului il joaca potrivirea materialului genetic dintre parteneri, astfel incat copiii ce rezulta in cuplu sa fie sanatosi. Ne intrebam adesea, ce anume ne declanseaza la vederea unei persoane de sex opus fluturi in stomac, atractie fizica, acea senzatie subiectiva de aer electrizant si chimie? O serie de studii sustin ca acest fenomen este de fapt indiciul pe care il primim din partea organismului nostru, ca persoana are genele potrivite pentru noi. Acest aspect este potentat de similaritatea dintre parteneri. Autori din domeniul psihobiologiei sexualitatii au observat ca de cele mai multe ori, partenerii seamana intre ei atat din punct de vedere al statutului social, trasaturilor de personalitate, cat si din punct de vedere fizic, al infatisarii. Similaritatea ne atrage si reprezinta un semn ca genele noastre se potrivesc, fara a fi inrudite.
2. Un alt factor important il reprezinta istoricul personal al fiecaruia. Informatiile pe care le-am invatat despre noi si despre ceilalti ne ghideaza alegerea partenerului. Inca de mici copii ne formam imaginea stereotipica despre cuplu, vazand modul de interactiune al parintilor nostri. Acestia reprezinta un model de cuplu si de parteneri care de cele mai multe ori functioneaza. Este mult mai probabil sa selectam ulterior parteneri care seamana cu parintii nostrii mai ales daca am fost in relatii bune cu acestia. Acest lucru ne ofera o oarecare siguranta, familiaritate si sustine ideea de cuplu din mintea noastra. Chiar daca parintii au avut o relatie de cuplu defectoasa, preferam uneori, sa mergem pe cai batatorite si cunoscute deja, in loc sa cautam si sa experimentam necunoscutul. Aceasta rigiditate in a experimenta nu este intotdeauna utila deoarece ne impiedica sa invatam lucruri noi despre ceilalti si despre propria persoana. In plus, tot datorita acestui fapt, se intampla ca unele persoane sa ramana captive intr-un tipar de atractie fata de parteneri nocivi pentru ei.
3. Un al treilea factor important ce trebuie mentionat este cel al mecanismelor cognitive de luare a deciziilor. Mintea noastra utilizeaza euristici, scurtaturi mintale pe baza carora trage anumite concluzii in momentul in care exista informatii putine. Printre cele mai studiate euristici utilizate in selectia partenerului sunt:
– euristica recunoasterii – tindem sa alegem persoane pe care le recunoastem pentru a socializa, in detrimentul celor pe care nu le cunoastem. Putem utiliza aceasta euristica in avantajul nostru prin afisarea in cat mai multe contexte sociale pentru a fi recunoscuti de cat mai multe persoane. In acest mod vom avea o paleta mai larga de alternative.
– euristica alegerii celui mai bun – este o strategie des intalnita in luarea deciziei legata de alegerea partenerului. In momentul in care avem mai multe alternative, tindem sa alegem partenerul ce indeplineste un criteriu intr-un mod mult mai favorabil decat criteriile celorlalti posibili pretendenti, de exemplu criteriul venit financiar sau frumusete fizica. Studiile lui Todd si colaboratorii sai au observat ca acest gen de luare de decizii nu este intotdeauna productiv. Problemele apar in special atunci cand persoana se evalueaza pe sine intr-un mod suprarealist iar apoi alege partenerul dorit conform euristicii celui mai bun. Acest lucru duce de cele mai multe ori la dezechilibru intre cei doi, lipsa de similaritate si respingere din partea pretendentului ales. Cu totii avem cel putin o cunostinta care umbla dupa himere si ramane tot timpul singura. Autorii au observat ca persoanele ce se evalueaza realist si aleg parteneri similari pe criteriile stabilite, au o rata mult mai mare de succes.
Luarea deciziilor legate de alegerea partenerului de viata este un proces complex deoarece oamenii sunt in sine fiinte complexe. Este nevoie de o evaluare individuala a acestor strategii in momentul in care se intervine asupra unei persoane pentru optimizarea modului de luare a deciziilor in acest domeniu. In plus interventiile, inclusiv cele de coaching, vizeaza si blocajele ce stau in calea crearii unor oportunitati de a descoperii alternative din care persoana sa poata alege ulterior.
Bibliografie:
Marewski, J. N., Gaissmaier, W., & Gigerenzer, G. (2010). Good judgments do not require complex cognition. Cognitive processing, 11(2), 103-121.
Rushton, J. P., Russell, R. J., & Wells, P. A. (1984). Genetic similarity theory: Beyond kin selection. Behavior genetics, 14(3), 179-193.
Sterbova, Z., & Valentova, J. (2012). Influence of homogamy, complementarity, and sexual imprinting on mate choice. Anthropologie, 50(1), 47.
Todd, P. M., Penke, L., Fasolo, B., & Lenton, A. P. (2007). Different cognitive processes underlie human mate choices and mate preferences. Proceedings of the National Academy of Sciences, 104(38), 15011-15016.
Leave a Reply