In ultimii ani atentia oamenilor a fost atransa din ce in ce mai mult spre coaching, atat in ceea ce priveste utilizarea acestuia in domeniul personal, profesional, in organizatii, cat si spre cursurile de formare ca si coach.

Multi terapeuti si-au largit spectrul in care profeseaza printr-o formare ca si coach sau chiar si-au schimbat fundamental profesia devenind full-time coach. Tranzitia de la consiliere la coaching este una destul de delicata, deoarece multi consilieri considera coachingul ca o terapie deghizata. Distinctia standard intre cele doua abordari consta in faptul ca acei oameni care merg la consiliere au anumite probleme sau simptome mai putin grave cu care doresc sa lucreze, iar la coaching oamenii vin sa isi atinga scopurile personale sau sa se dezvolte ca si oameni.

Tranzitia la CBC

Perspectiva cognitiv-comportamentala pune accent pe cum reactionam la evenimente si cum aceasta reactie este deseori determinata de modul in care noi interpretam evenimentele, si nu de evenimentele in sine.

CBC provine, la fel ca CBT, din munca teoreticienilor, cercetatorilor si terapeutilor Aaron Beck si Albert Ellis. Ajutand clientii sa isi recunoasca stilurile idiosincratice de gandire problematica si prin folosirea ratiunii si testarea realitatii sa le modifice, acestia invata sa gandeasca despre procesul lor de gandire intr-o maniera benefica lor si adaptativa.

CBT nu spune ca singura sursa a problemelor este modul in care noi ne raportam sau ce gandim noi despre ele, insa aceasta gandire poate sa creasca dificultatile privind rezolvarea lor. Aceasta aboradare promoveaza gandirea realista, incercand sa reduca distorsiunile pe care oamenii le au cu privire la realitate.

Din aceasta abordare s-a desprins CBC-ul care foloseste metacognitiile sa creasca autocunoasterea, sa imbunatateasca luarea deciziilor si capacitatea de rezolvare de probleme. Aceasta abordare ajuta individul sa isi inlature comportamentele de procrastinare, indoiala excesiva cu privire la propria persoana, indecizie, sa isi creasca stima de sine si oferta de strategii de rezolvare de probleme si de atingere a scopurilor.

Modelul ABC cognitiv (un model de rezolvare a gandirii nefolositoare, irationale), deseori folosit in CBT, poate fi folosit si in CBC, unde A este descrierea obiectiva a clientului asupra situatiei, precum si cele mai deranjante aspecte ale situatiei; B sunt credinte care limiteaza individul, C consecinte emotionale, comportamentale, fizice, cognitive sau interpersonale, D disputarea gandurilor de autolimitare si E, noile ganduri.

CBC nu cauta sa raspunda problemelor oamenilor, ci, printr-un proces de colaborare numit descoperire ghidata, ii ajuta sa ajunga la propriile succese si conlcuzii. Descoperirea ghidata este bazata pe dialogul Socratic, in care coach-ul ii pune persoanei o serie de intrebari pentru a-i aduce la cunostinta anumite informatii. Intrebarile socratice sunt formulate in asa fel incat sa promoveze introspectia si luarea de decizii rationale, stimuleaza gandirea si cresc constientizarea anumitor aspecte mai degraba decat a avea un raspus corect.

Scopul primar al coachingului este sa ajute indivizii sa dezvolte planuri de actiune, sa ii incurajeze si sa constientizeze propiile stari, ganduri si emotii. Scopul ultimul al CBC este ca indivizii sa devina proprii coachi, desi sedinte intermitente intense pot sa fie programate dupa ce programul de coaching s-a terminat.

Surse:

Neenan, M. (2008). From cognitive behaviour therapy (CBT) to cognitive behaviour coaching (CBC). Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 26(1), 3-15.

Neenan, M. (2008). Introduction to the Special Issue on Cognitive-Behavioural Coaching. Journal of Rational-Emotive & Cognitive-Behavior Therapy, 26(1), 1-2.

Neenan, M., & Palmer, S. (2001). COGNITIVE BEHAVIOURAL COACHING1.

In ziua de azi, societatea abunda in optiuni atunci cand vine vorba despre anumite servicii. Asemanator cu momentul in care ne achizitionam un nou produs, cand il analizam sa aiba un raport calitate-pret cat mai eficient, la fel de important este sa observam critic si atunci cand ne dorim servicii de coaching. Pentru asta e important sa apelati la un coach format de o scoala de coaching si acreditat de o asociatie profesionala. Este o minima garantie ca aceea persoana stie ce face.

Mai mult, exista diferente intre coachi si prin abordarile teoretice ale coachingului practicat, precum: stiinte sociale si comportamentale, terapie cognitiva si comportamentala, educarea adultului etc., fiecare dintre acestea cuprinzand teorii si practici specifice. Pe scurt, printre acestea se enumera:

1. Perspectiva umanista. Din aceasta perspectiva coaching-ul pune accent pe tendinta innascuta a persoanei de a se auto-actualiza si cauta sa stimuleze acel potential innascut al acesteia. Relatia dintre coach si client este extrem de importanta, ea in sine fiind un ingredient principal pentru dezvoltare.

2. Perspectiva comportamentala. Aceasta perspectiva recunoaste complexitatea atat a fiintei umane, cat si a mediului acesteia, dar care, totusi, se concentreaza pe facilitarea schimbarilor practice. Aceasta abordare este focalizata pe actiune, in masura in care priveste spre viitor, incercand sa creeze schimbare si sa o incorporeze in contexte reale de viata. Totdata, inclina spre dezvoltare personala, subliniind nevoia clientului de a invata și pune in mai mica masura accent pe relatia dintre coach si client.

3. Perspectiva cognitiva. Principiul coaching-ului cognitiv este ideea conform careia emotiile si sentimentele noastre sunt produse de gandurile pe care le avem (perceptii, interpretari, atitudini si credinte). Functia coach-ului este de a asista clientii in depasirea perceptiilor, gandurilor si interpretarilor distorsionate si dezadaptative.

4. Perspectiva dezvoltarii adultilor. Aceasta abordare se bazeaza pe teorii constructiv-developmentale, anume: pe masura in care oamenii se dezvolta, ei devin din ce in ce mai constienti si deschisi catre o intelegere matura a autoritatii si a responsabilitatii si au o capacitate mai ridicata in ceea ce priveste toleranta la ambiguitate. Astfel, coaching-ul se bazeaza pe ideea existentei a patru stadii principale de dezvoltare, iar sarcina coach-ului este de a se concentra pe fiecare problema legata de un stagiu de dezvoltare.

5. Perspectiva psihanalitica. Aceasta abordare isi focalizeaza atentia asupra atasamentului inconstient si investitiilor emotionale ale clientului vizavi de organizatie sau subordordonatii sai, iar coach-ul il ajuta sa constientizeze mai clar modul in care aceasta lume interiora afecteaza organizatia si membrii sai.

6. Programare neuro-lingvistiva (NLP). Aceasta abordare se bazeaza pe cei trei termeni. Termenul de “neuro” se refera la modul in care oamenii experentiaza lumea prin intermediul simturilor si traduc aceste experiente senzoriale in procese ale gandirii (atat constiente, cat si inconstiente) care in schimb activeaza sistemul neurologic. Termenul de “lingivistic” se refera la modalitatea in care utilizam limbajul pentru a realiza un sens al lumii, de a captura si concepualiza experienta, apoi de a o comunica celorlalti. Termenul de “programare” se refera la modul in care oamenii isi reprezinta (codeaza) mental experienta lor si adopta in mod regular tipare de raspuns.

Bineinteles, exista si teorii care au fost integrate in domeniul coaching-ului, cum ar fi: modele din psihologia pozitiva si invatarea adulta.

Coaching-ul validat stiintific (Evidence-Based Coaching)

De ce este important acest aspect al coaching-ului?

Deoarece o abordare sustinuta empiric in coaching poate face diferenta dintre coaching-ul fraudulos care are tendinta de a fi adaptat din dezvoltarea personala si programe motivationale si coaching-ul profesionist, care se bazeaza pe cercetari si teorii solide.

La fel ca si in domeniul medical, termenul de “validat stiintific” inseamna mai mult decat simple date care sustin ca o anumita interventie este eficienta sau ca este capabila sa intoarca investitia. Acesta se refera la o utilizare inteligenta si constienta a celor mai bune cunostinte curente atunci cand vine vorba despre serviciile de coaching catre clienti. Prin cele mai bune cunostinte curente se intelege ca acel coach detine informatii la zi, din cercetari, teorii si practici valide.

Astfel, Coaching-ul a devenit un domeniu cu metodologii interdisciplinare, fiecare avand puncte forte si calitati, insa, avand in vedere ca in societatea de azi schimbarea este constanta, cea mai eficienta modalitate de a crea si sustine acest lucru este cautarea a ceva mai bun.

Surse bibliografice:
Ives, Y. (2008). What is ‘coaching’? An exploration of conflicting paradigms.International Journal of Evidence Based Coaching and Mentoring, 6(2), 100-113.
Linder-Pelz, S., & Hall, L. M. (2007). The theoretical roots of NLP-based coaching. The Coaching Psychologist, 3(1), 12-17.
Grant, A., & Kemp, T. (2005). Evidence-based coaching. M. J. Cavanagh (Ed.). Australian Academic Press.
Stober, D. R., & Grant, A. M. (Eds.). (2010). Evidence based coaching handbook: Putting best practices to work for your clients. John Wiley & Sons.

Exista foarte multe teorii despre ce inseamna coaching-ul.

In articolul de fata vom explica cateva dintre teoriile/miturile legate de coaching.

Mitul 1: Coachingul este de fapt psihoterapie, consiliere sau oferire de sfaturi/solutii.
De fapt, coaching-ul nu este nici una din cele descrise mai sus. Intr-adevar cei care au participat la sedinte de coaching au descris experienta respectiva ca fiind una cu adevarat …terapeutica. Participantii au fost invatati in cadrul sedintelor de coaching sa abordeze cat mai bine problemele pe care le aveau in viata lor. Practic s-au simtit mai bine, mai putin stresati si poate chiar mai fericiti. Parcurgerea sesiunilor de coaching i-a ajutat, cu siguranta, sa se simta mai sanatosi si mai energici.
Privit din acest punct de vedere, coaching-ul pare sa nu fie foarte bine diferentiat fata de consiliere, dar, cu toate acestea, coaching-ul nu este consiliere psihologica sau psihoterapie.

Prima diferenta este aceea ca prin coaching ne adresam unor clienti care sunt suficient de robusti psihic pentru a raspunde unor cerinte pe care coach-ul le pune in fata lor. Clientul este ascultat si ajutat sa isi stabilieasca obiective in etapa de viata pe care o parcurge. Dar acest lucru este posibil doar pentru clientul care nu prezinta semne de boala mentala. Este absolut gresit sa se insiste intr-un proces de coaching pentru un client care nu face fata problemelor sale de viata datorita faptului ca este depresiv sau anxios. A-l supune unui proces de coaching este neetic si inadecvat si poate crea acestui client vulnerabilitati si distres.

Coach-ul nu ofera sfaturi si/sau solutii. Demersul unui coach este legat de ajutorul pe care acesta il ofera clientului sau – prin modul in care pune intrebarile potrivite si ascultand activ clientul – pentru ca acesta sa identifice solutiile cele mai adecvate la problemele pe care le are.

Mitul 2: Coach-ul este un fel de psihoterapeut.
Acest mit vine in completarea a ceea ce am discutat la mitul nr. 1. Din moment ce coach-ul ajuta la rezolvarea unor probleme apare impresia gresita ca aceste rezolvari vor implica schimbari radicale de personalitate. In plus, coach-ul sta de vorba cu clientul sau, punandu-i diferite intrebari, ceea ce duce la impresia gresita ca face exact ceea ce face un psihoterapeut.

Dar intrebarile coach-ului nu vor viza problemele personale, de familie sau legate de copilaria clientului, asa cum vizeaza intrebarile terapeutului. Intrebarile sale vor viza mai degraba modalitatile in care clientul poate sa isi imbunatateasca activitatea, eficacitatea, capacitatile si sunt orientate spre a identifica scopurile personale ale clientului si modurile in care aceste scopuri pot fi atinse.

In mod cert coaching-ul nu este un substitut al psihoterapiei.

Mitul nr. 3: Terapia se axeaza pe explorarea trecutului, iar coaching-ul se bazeaza pe explorarea prezentului.
Asa cum am aratat mai sus, este neetic si gresit ca persoane cu diferite probleme mentale sa fie integrate intr-un proces de coaching. In terapie este necesar sa gasim cauzele problemelor pe care o persoana le are. De aceea unele dintre intrebarile terapeutului pot viza perioade mai indepartate de viata, din trecut. Dar problemele pe care le vizeaza terapia sunt probleme din prezentul clientului.

Problemele pe care le vizeaza un proces de coaching sunt si ele probleme prezente. Confuzia vine din modalitatea in care sunt puse intrebarile intr-un demers terapeutic fata de modalitatea in care sunt puse intrebarile intr-un proces de coaching. Chiar daca ambele procese se adreseaza problemelor curente ale persoanei, terapia vizeaza problemele personale si de sanatate mentala, in timp ce coaching-ul vizeaza probleme legate de optimizare/rezolvare a unor probleme legate de scopurile personale ale clientului.

Mitul 4: Coaching-ul te face sa devi dependent de altii in indeplinirea obiectivelor tale.
De fapt, adevarul este exact opusul! Coach-ul este un facilitator, ceea ce face posibil ca clientul sa vada lucrurile intr-o perspectiva noua. Cu ajutorul coach-ului, clientul poate depasi zona lui de confort si astfel sa fie deschis la idei noi, la interpretari noi ale situatiilor si chiar sa incerce comportamente noi intr-un mediu lipsit de riscuri. Acest lucru poate creste increderea in sine a clientului si promoveza gandirea inovativa, nicidecum nu-l face sa devina dependent de coach.

Mitul 5: Coach-ul trebuie sa fie similar cu clientul in ce priveste background-ul profesional si experienta.
Rolul coach-ului nu este acela de consultant de bussiness, nici de consultant financiar sau de consultant personal. In ceea ce priveste coaching-ul legat de firme si bussiness, este putin probabil ca un coach sa stie la fel de bine despre afacerea respectiva ca si clientul sau. Coach-ul are rolul de a ajuta clientul cu privire la modalitatea acestuia de a lua decizii legate de afacerea sa si de obiectivele sale profesionale si/sau personale, nicidecum de a decide in locul clientului sau de a oferi alternative de bussiness. Pregatirea unui coach este legata de optimizarea proceselor de gandire si luare de decizie ale clientului sau.

Mitul 6: Coach-ul ii spune clientului ce sa faca si ii da sfaturi.
In completarea mitului anterior vine si aceasta supozitie. Din pacate, coach-i care nu au experienta sau care nu sunt constienti de rolul lor, spun clientilor lor ce sa faca si dau constant sfaturi. Dar acest lucru nu-l fac coach-i buni.

De fapt, clientul nu are nevoie de un alt „parinte”, „frate”, „prieten” sau „coleg de munca”. Clientul are nevoie de cineva care sa-l ajute sa exploreze toate posibilitatile de rezolvare a unei probleme, are nevoie de cineva care sa-l ajute sa identifice care sunt cele mai bune solutii pentru el.

Mitul 7: Coaching-ul este o pseudostiinta (se bazeaza pe „exploatarea energiilor din univers”)
Din pacate acest gen de afirmatii apar si in cazul altor stiinte, cum ar fi psihologia. In coaching, clientul este de multe ori pus in situatia de a medita/a se gandi la solutiile posibile pentru problemele sale, ceea ce, mai ales atunci cand e vorba de profesionisti din diferite corporatii, pare legat de latura pseudostiintifica si nu de lucrurile practice de care au nevoie clientii. In realitate, nu e vorba de niciun fel de meditatii spirituale sau de alta natura. Este vorba strict de a directiona gandirea clientului spre a aprofunda toate modalitatile de abordare a problemei sale si de a gasi astfel raspunsurile de care are nevoie. Un coach profesionist este practic si tinteste rezultate tangibile si nu …mistice.

Surse:

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1002/ltl.227/pdf

http://www.cbsnews.com/news/top-10-professional-life-coaching-myths/10/

http://www.chicagotribune.com/ct-tribu-pagliarini-coach-myths-column.html

https://hbr.org/2009/01/what-can-coaches-do-for-you#

https://www.linkedin.com/pulse/top-5-professional-coaching-myths-busted-bill-douglas

Anul 2015 a insemnat pentru noi un an in care am crescut. Si am crescut datorita voua, tuturor acelora care ne urmaresc munca pe acest blog . Ne-ati ajutat sa devenim mai buni. Noi vom incerca sa fim din ce in ce mai buni si in 2016.

Va multumim pentru interesul acordat pana acum, va asteptam si in continuare sa ne urmariti si va uram, din toata inima:

Echipa International Asociation of Cognitive Behavioral Coaching (IACBC)

Adesea vedem la televizor reclame care ne indeamna sa facem macar 30 de minute de exercitii fizice pe zi. Cati dintre noi chiar le dam importanta acestor cuvinte? Cel mai probabil, foarte putini. Acum cativa ani, un studiu asupra practicarii sportului in Romania a subliniat faptul ca 76% din populatie nu face miscare. Rezultatul a fost ingrijorator atunci, dar si mai ingrijorator odata cu trecerea timpului.

V-ati intrebat vreodata care sunt cele mai puternice argumente pentru a face sport? Nu gresiti daca sunteti de parere ca sportul imbunatateste sanatatea si modeleaza corpul. Oare stiti insa ce efect are activitatea fizica asupra creierului?

Efectele benefice ale exercitiului fizic

A. Mareste volumul creierului

Cateva studii ce utilizeaza rezonanta magnetica au descoperit faptul ca exercitiul fizic mareste volumul creierului la adultii sanatosi. Un studiu din 2006 al lui Colcombe si colaboratorii sai a avut ca subiecti 59 de persoane cu varste cuprinse intre 60-79 ani. Rezultatele au aratat faptul ca exercitiul aerobic de o ora, de trei ori pe saptamana, timp de sase luni a avut ca rezultat marirea volumului lobilor frontali, arii cerebrale importante in procesare, planificare si control atentional.

B. Promoveaza o mai buna functionare cognitiva

In ultimul timp, se realizeaza tot mai multe studii ce indica efectele benefice ale activitatii fizice asupra functionarii cognitive. Aceastea sugereaza ca activitatea fizica imbunatateste functiile executive, atentia, viteza de procesare a informatiei si memoria episodica, atat la cei tineri, cat si la cei mai in varsta. La copii, exercitiul fizic aerobic este asociat cu viteza mai mare de procesare si performanta mai mare la testele de control executiv. De asemenea, studiile pe imbatranire arata ca exercitiile de anduranta au un efect protectiv impotriva declinului cognitiv, in special in ceea ce priveste planificarea si memoria de lucru.

C. Reduce riscul dementei

Intr-un studiu cu 778 de subiecti adulti, Carp si colaboratorii au raportat faptul ca activitatile cognitive, sociale si fizice reduc riscul dementei. Studiul s-a desfasurat pe o perioada de 3 ani, iar subiectii cu scorurile cele mai mari pe toate cele trei variabile au prezentat cele mai bune rezultate.

Cum explicam aceasta influenta importanta a activitatii fizice?

1. Unul dintre mecanismele fundamentale ce explica influenta este fluxul sangvin cerebral crescut ce circula prin creier. Studii ce utilizeaza tehnici imagistice au confirmat faptul ca activitatea fizica de intensitate medie si mare mareste semnificativ fluxul sangvin al creierului, furnizand cantitati mai mari de nutrienti.

2. Totodata, ultimele studii pe fiziologia proceselor cognitive au descoperit ca BDNF (Brain Derived Neurotrophic Factor – responsabila de supravietuirea neuronilor) este o molecula cheie implicata in invatare si memorie. Constatarile conform carora exercitiul fizic creste productia acestei molecule par a fi foarte importante. A fost sugerat faptul ca acest factor neurotrofic este responsabil pentru geneza neuronilor, supravietuirea si rezistenta lor la stres, care per total faciliteaza procesul de invatare.

Important!
Se credea ca odata ajuns la maturitate, creierul uman nu mai produce neuroni noi. Se stie acum ca acest lucru este posibil in hipocamp si in stratul de celule ce inconjoara ventriculii laterali, iar exercitiul fizic stimuleaza aceasta proliferare.

Surse:

Gligoroska, J. P., & Manchevska, S. (2012). The effect of physical activity on cognition–physiological mechanisms. Materia socio-medica, 24(3), 198.

Ploughman, M. (2008). Exercise is brain food: the effects of physical activity on cognitive function. Developmental neurorehabilitation, 11(3), 236-240.

Kramer, A. F., & Erickson, K. I. (2007). Effects of physical activity on cognition, well-being, and brain: Human interventions. Alzheimer’s & Dementia,3(2), S45-S51.

Societatea de azi devine din ce in ce mai mult o presiune pe umerii tinerilor vizavi de reusitele lor.

Desi oportunitatea unei educatii reprezinta o sansa spre dezvoltarea personala si a omenirii, deseori procesul de invatare este vazut ca si o corvoada de catre elevi. Nu de putine ori elevii experimenteaza emotii negative in timp ce realizeaza o sarcina scolara, precum furie, frustrare sau anxietate. Atunci cand discutam de rezultatele scolare de cele mai multe ori facem greseala de a lua in calcul doar potentialul intelectual fara a tine cont de existenta unor factori, de asemenea personali, care au un rol important.

In literatura de specialitate exista deja o constientizare din ce in ce mai mare in ceea ce priveste rolul emotiilor asupra performantelor scolare. Se pare ca emotiile elevilor sprijina, sau nu, performanta academica, deoarece ele au un impact puternic asupra angajamentului in sarcina, a persistentei si asupra achizitionarii informationale. Nu este vorba doar despre frica intensa pe care copii o pot resimti inainte de o testare (anxietatea pentru testare), ci si despre emotii (precum furie si fustrare) in timp ce isi fac temele acasa sau cand rezolva sarcini in timpul orelor de curs.

Mai mult decat atat, coeficientul de inteligenta nu este singurul care conteaza pentru succesul scolar sau in viata, astfel ca valoarea procentuala atribuita IQ-ului nu este atat de mare precum ne-am fi inchipuit. El este responsabil doar de:
• 25% pentru succesul scolar (note obtinute)
• 25% – 30% pentru nivelul educational (numar de ani de scoala)
• 25% pentru statutul social
• 15% – 20% pentru nivelul veniturilor
• 25% – 29% pentru performanta la locul de munca.

Asadar, atunci cand dorim sa ne incurajam si sa ne sprijinim copii nu este de ajuns sa spunem „lasa ca data viitoare vei invata mai mult” sau „trebuie sa faci mai multe exercitii”. In acest mod, nu facem decat sa tinem cont doar de capacitatea intelectuala, fara sa luam in considerare si alte aspecte.

Alti factori importanti sunt: sustinerea parintilor, abilitati personale ale elevului, precum: motivatia, organizare si planificare, strategii de invatare, aspecte emotionale.

In acest articol ne vom focaliza pe ultimul factor, anume: importanta emotiilor si a reglarii emotionale in atingerea performantelor scolare.

De ce emotiile si reglarea lor?

Se intampla deseori ca abilitatiile de invatare ale copilului dumneavoastra sa nu aiba nici o problema, insa sa-l vedeti ca se infurie usor atunci cand greseste sau cand nu intelege o cerinta. Ba mai mult, obtine calificative slabe cu toate ca stiti ca a depus efort si a invatat.

Atunci cand elevii traiesc emotii negative in timpul realizarii unei sarcini scolare, ei pot adopta mai multe strategii de a-i face fata acesteia. Iar, ca urmare a acestor strategii, pot denota un deficit in a-si controla eficient emotiile.

Ce inseamna ca elevul tau sa-si regleze emotiile?

Conform lui James Gross, un nume renumit in investigarea rolului emotiilor, reglarea lor reprezinta un proces prin care persoanele incearca sa isi modifice intensitatea emotiei pe care o traieste sau a modului in care isi exprimara emotia, ori sa isi schimbe emotia pe care o traieste.

Cum sa iti ajuti copilul?

Deoarece atat copii, cat si adultii reactioneaza si adopta in timp anumite metode de a face fata emotiilor, este importanta invatarea unor strategii sanatoase si eficiente de gestionare a acestor emotii inca de timpuriu.

In primul rand, este esential sa discutam cu copilul despre timpul petrecut la scoala, depasind simpla intrebare “Cum a fost azi la scoala?”, si incercand mai degraba, sa identificam emotii din timpul disciplinelor, de exemplu: „Cum te-ai simtit cand ai mers la tabla si rezolvat exercitiul?”, „Ce ai facut atunci cand te-ai simtit asa?”, si apoi sa dezbatem diverse alternative care par mai mult sau mai putin plauzibile.

In acest fel, copilul invata ca poate sa infrunte situatiile scolare inconfortabile si sa nu le evite (de exemplu nu rezolva a treia cerinta a problemei deoarece stie ca deseori acolo intampina dificultati, sau renunta sa-si faca tema pentru a evita sentimentele de frustrare).

Mai mult de atat, putem discuta cu el cum ar putea modifica acele situatii “fierbinti” in asa fel incat sa nu mai apara acea emotie negativa. Spre exemplu: daca stim ca elevul nostru se enerveaza atunci cand greseste exercitiul deoarece isi mazgaleste caietul, il putem indruma in a modifica aceasta situatie scriind in prima faza cu un creion sau pe o ciorna.

Cu cat ne uitam la o pata de pe rochia noastra cu atat ni se pare mai mare si mai evidenta!

De cate ori trecem prin astfel de situatii. La fel si un proaspat invatacel care cu cat se uita la linia stramba a literei „t”, cu atat o va vedea mai imperfecta, neglijand celelalte litere facute cu adevarata pricepere. In aceste situatii creste sansa de a aparea emotii negative. Este important ca sa le oferim imaginea de ansamblu.

In al doilea rand, sa-i invatam sa vada sarcinile scolare ca pe o noua aventura, iar necunoscutele reprezentand adevarata provocare, chiar si atunci cand nu reuseste din prima. De cele mai multe ori noi insine transformam lucrurile in obstacole prin simplul mod de a le interpreta. Astfel, daca elevul evalueaza dictarea ca fiind ceva ce-l depaseste, nu ii va face placere acest exercitiu si cel mai probabil va simti emotii negative. Se pare ca modul in care privesc copii sarcina le poate facilita intelegerea textelor citite.

In al treilea rand, emotiile pe care le traim la un moment dat, s-ar putea sa nu fie acceptate intr-un anumit context, determinandu-ne sa le inhibam inauntrul nostru si sa simulam emotii diferite. La fel de vital este si asigurarea copilului ca este normal ca uneori sa ne simtim furiosi sau speriati, fara sa incercam sa-i minimalizam sentimentele. Le putem oferi exemple din viata noastra de adult, atunci cand si noi suntem furiosi pe o anumita sarcina sau anxiosi cand trebuie sa prezentam anumite rapoarte superiorilor. Le putem explica copiilor ca in momentul in care se simt furiosi, cu cat incerca sa se prefaca si sa se ascunda cu atat mai mult acest efort il va costa in performantele de memorie, precum teste de reproducere. In aceste situatii ne putem indruma copiii sa isi recunoasca emotia “da, intr-adevar sunt nervos”, sa faca o pauza sa se gandeasca “la ce ma ajuta?” si sa se centreze pe ceea ce pot controla.

Nu uita! Nu doar IQ-ul face diferenta!

Surse:
– Gross, J. J. (2002). Emotion regulation: Affective, cognitive, and social consequences. Psychophysiology, 39(3), 281-291.
– Gross, J. J., & Thompson, R. A. (2007). Emotion regulation: Conceptual foundations.
– Gumora, G., & Arsenio, W. F. (2002). Emotionality, emotion regulation, and school performance in middle school children. Journal of school psychology, 40(5), 395-413.
– Neisser, U., Boodoo, G., Bouchard Jr, T. J., Boykin, A. W., Brody, N., Ceci, S. J., … & Urbina, S. (1996). Intelligence: knowns and unknowns. American psychologist, 51(2), 77.
– Strain, A. C., & D‘Mello, S. K. (2011, January). Emotion regulation during learning. In Artificial Intelligence in Education (pp. 566-568). Springer Berlin Heidelberg.