IACBC

International Association of Cognitive Behavioral Coaching

Author: admin (page 4 of 4)

Stiluri de atasament in cuplu

couple-holding-hands-1366x768

Ai simtit vreodata ca modul in care te comporti intr-o relatie este diferit de modul in care se comporta partenerul tau?

Stiai ca exista mai multe tipuri de atasament pe care oamenii le pot avea?

Dar mai intai, ce este atasamentul?

Atasamentul intr-o relatie se refera in special la nevoile pe care noi le avem si pe care dorim ca partenerul sa le indeplineasca, precum si modul in care noi reactionam in cazul in care aceste nevoi nu ne sunt indeplinite.

Tipul de atasament se formeaza in perioada copilariei timpurii. In functie de tipul relatiilor pe care copilul le are cu figura de atasament (persoana care il ingrijeste – de cele mai multe ori, mama), acesta isi formeaza
un tip de atasament. Tipul de atasament format in anii copilariei este stabil in  timp, putand fi modificat de experientele noastre intr-o oarecare masura.

Principalele stiluri de atasament sunt: securizant, anxios si evitativ (evitant).

Atasament securizant –  cald si echilibrat

Persoanele care au atasament de tip securizant sunt persoane cu o imagine  de sine pozitiva. Acestea  tind sa aiba relatii mai lungi si mai fericite. Ele se asteapta ca partenerii lor sa fie iubitori si responsivi si nu le este teama ca nu vor mai fi iubiti. De asemenea, aceste persoane se simt confortabil in intimitate si sa se apropie de partener, avand incredere in acesta. Aceste persoane vor avea o toleranta mai mare in situatiile ambigue si nu vor cere explicatii detaliate, exagerate cu privire la modul in care partenerul si-a petrecut timpul in care au fost separati.

Atasament anxios – preocupare constanta fata de raspunsul celuilalt la sentimente

Persoanele care au atasament anxios simt mereu teama de a nu fi abandonate. Sunt nesigure pe relatie, doresc mereu aprobare din partea partenerului si atentie continua si apeleaza de multe ori la comportamente de protest (a-l face pe celalalt gelos, comportamente ostile) sau de “agatare” (urmarirea persoanei, controlarea telefonului). De asemenea, aceste persoane sunt cele care sufera mult dupa despartiri.

Aceste comportamente si implicit stilul de atasament devin mai vizibile mai ales in situatii critice.

Atasament evitativ (evitant) – echivaleaza intimitatea cu pierderea autonomiei

Acest tip de atasament este caracteristic persoanelor carora le este frica sa devina dependenti, sa isi piarda independenta. Desi isi doresc relatii, inconstient ii tin pe ceilalti la distanta si se departeaza atunci cand simt nevoia celuilalt de apropiere.
Creeaza reguli stricte in ceea ce priveste spatiul si timpul lor liber si se simt „sufocati” cand acestea le sunt incalcate. De cele mai multe ori, aceste persoane sunt mereu in cautarea partenerului ideal, sau idealizeaza o fosta iubire.

Dar exista combinatii bune sau rele intre tipurile de atasament?

Deoarece diferite tipuri de atasament au diferite nevoi si cerinte, exista combinatii bune si rele intre tipurile de atasament.

Combinatia dintre o persoana cu un stil de atasament anxios si o persoana cu un stil de atasament evitativ (evitant) este una catastrofala.

Aceste doua stiluri se atrag foarte mult deoarece la inceput fiecare din ei primeste ceea ce isi doreste. Cel evitativ (evitant) va trimite semnale ambigue, iar cel anxios va fi insistent pe o perioada lunga. Astfel, fiecare crede ca a gasit persoana care sa ii satisfaca nevoile, insa acest lucru este pe termen scurt. Relatiile anxios-evitant sunt relatii cu multe despartiri si impacari, relatii cu certuri aprinse si din ce in ce mai dese.

Combinatiile intre stilul securizant si celelalte stiluri sunt combinatii bune, deoarece acest stil de atasament functioneaza ca un tampon pentru persoanele cu stil de atasament evitativ (evitant) sau anxios.

Important de retinut este faptul ca trebuie sa ne identificam propriul stil de atasament, precum si al partenerului si sa analizam anumite comportamente din cuplu prin prisma nevoilor fiecaruia conform stilului de atasament. Unele comportamente trebuie intelese si respectate (ca de exemplu, daca partenerul tau  este anxios, va trebui sa ii oferi mai multe asigurari, cu calm, fara a fi nervos sau a-l rani); alte comportamente trebuie identificate si tinute sub control (daca esti o persoana cu stil de atasament anxios si devii gelos, incearca sa nu te manifesti si sa controlezi aceasta gelozie intelegand ca ai o tendinta de a vedea lucrurile intr-un mod mai exagerat; sau daca stii ca esti o persoana cu stil de atasament evitativ (evitant) si simti ca partenerul te sufoca, analizeaza situatia inainte de a te manifesta).

In concluzie, tipul de atasament este fundamentul unei relatii, el ne spune ce avem nevoie de la un partener si ce ii putem oferi noi acestuia. De aceea este folositor sa ne cunoastem stilul  si sa trecem  experientele noastre si prin filtrul de informații  inainte de a ne manifesta comportamental. Totodata, la fel de important este si faptul ca nu toate problemele din cuplu se pot rezuma la aspectele stilului de atasament.

Suflete pereche sau atractie chimica?

happy-couple-romance-1366x768

Ati observat vreodata ca alaturi de anumite persoane interactiunea pare mult mai usoara, naturala, ati putea spune ca sunteti pe aceeasi lungime de unda si aveti senzatia ca va cunoasteti de o viata?

Se pare ca aceasta potrivire exista indiferent ca este vorba de partenerul de viata sau prietenul cel mai bun! Dar ce anume ne face sa consideram acest lucru?

Cercetatoarea Helen Fisher, a cercetat intens fundamentul biologic al tipurilor de personalitate, concluzionand ca exista patru tipuri generale de personalitate. Fiecare dintre acestea sunt caracterizate de un nivel mai crescut al unor substante specifice: hormoni sau neurotransmitatori. Se pare ca acestea ne predispun sa avem un anumit tipar in plan mental si comportamental. Mai mult, atat barbatii cat si femeile, tind sa fie atrasi de anumite trasaturi de personalitate ale celuilalt, care sunt influentate de aceste substante.

Fiecare dintre noi reprezinta o combinatie unica a acestora. Avem un amestec din toate cele patru, dar un anumit tip este preponderent.

Pe scurt dorim sa va prezentam cele patru tipuri de personalitate si compatibilitatile dintre ele.

EXPLORATORUL“Soarbe licoarea vietii pana la ultima picatura”

Exploratorii sunt caracterizati de un nivel mai ridicat al dopaminei. Acest lucru ii predispune pe acestia sa caute senzatii tari, sa isi asume riscuri mari pentru interesele lor. Manifesta intr-o masura mai mare curiozitate, tanjind dupa noutate si plictisindu-se usor daca nu sunt implicati in ceva care sa ii atraga. Au tendinta de a fi energici, spontani, adesea repeziti, i-am putea recunoaste din planuri facute pe ultima suta de metri.

In general, au un caracter impulsiv si lipsit de inhibitii (nonconformisti), un psihic flexibil si adaptabil. Din cele patru tipuri de personalitati, Exploratorii au cele mai putine prejudecati, sunt cei mai optimisti si cei mai entuziasti. Se afla intr-o permanenta cautare a aventurii la nivelul intelectului si al simturilor.

CONSTRUCTORUL“Stalpul societatii”

Acest tip de personalitate este particularizat de serotonina. Persoanele care au un nivel ridicat al acesteia au o predispozitie spre a urma reguli, a planifica, a functiona dupa orar, orientate spre respectarea autoritatii. Pentru acestia datoria, respectul si conduita morala sunt aspecte importante. Tind sa fie organizati, precisi, precauti, metodici, atenti la detalii, constiinciosi, care nu se plictisesc si care au rabdare. Cine nu are acei prieteni care tin minte intotdeauna zilele de nastere si care iubesc petrecerile de sarbatori si pentru care traditiile sunt o adevarata cinste?

CONDUCATORUL“Tot mai sus, catre stele”

Conducatorii sunt specifici unui nivel ridicat al testosteronului. Sunt acele persoane care in general, sunt mai directe, calculate si hotarate. Acestia sunt atrasi de a crea si analiza sisteme bazate pe reguli (inginerie, matematica, muzica) cu inclinatii spre abilitati de perceptie vizuo-spatiala. In ciuda faptului ca au mai putine interese, acest lucru este compensat de urmarirea acestora in profunzime, analizand in detaliu. Atunci cand isi urmaresc un tel le place competivitatea si sunt persoane increzatoare, mai putin orientate catre ceilalti, insa saritoare in ajutorul celui aflat la nevoie.

NEGOCIATORUL – “Regele – Filozof”

Acestia sunt caracterizati de estrogen. Se pare ca estrogenul are legatura cu abilitatile unei gandiri de ansamblu, abstracte, gandesc lucruri care nu pot fi decat imaginate, sunt creativi si flexibili in gandire, putand manevra idei contradictorii in acelasi timp. Deciziile pe care le iau sunt deseori bazate pe intuitie. De cele mai multe ori, au un dar al conversatiei, stiu mereu ce sa spuna si gasesc rapid cuvintele potrivite. In ceea ce priveste relatiile cu ceilalti, cauta relatii autentice, implicate, profunde. Au o tendinta de a mentine intelegerea cu ceilalti, de a fi agreabili si de a nu isca conflicte si diferente de statut. Sunt foarte constienti de intreaga lume, impulsivi spre a contribui la o societate mai buna.

Ce este interesant din toate acestea este faptul ca aceste tipuri de personalitate sunt atrase intre ele, intr-o mai mare sau mai mica masura, anume:

Explorarator + Explorator. Mai exact, un Explorator va fi atras mai mult de cineva alaturi de care isi poate exprima momentele de revelatie intelectuala si care ii manifesta un interes si curiozitate autentica vizavi de acestea.

Constructor + Constructor. De asemenea, Constructorii se prefera reciproc, dorindu-si parteneri care sa tina la fel de mult precum ei si sa respecte planurile celuilalt. Pentru un Constructor sunt sanse mai mari ca el sa se supere atunci cand ii dai peste cap planificarile pentru vineri seara cu iesiri la munte spontane.

Conducator + Negociator. In schimb, se pare ca un Negociator va prefera un Conducator si viceversa; Negociatorii au nevoie de cineva care sa-i aduca cu picioarele pe Pamant, iar Conducatorii, la randul lor au nevoie de prospetimea unei plimbari deasupra norilor, pe care le-o poate oferi un Negociator.

La ce ne ajuta?

Sa pornim de la urmatorul exemplu: Lui Mihai ii plac la nebunie excursiile de pe o zi pe alta, lucru ce sugereaza ca este un Explorator, pe cand, Mariei ii plac excursiile din timp, planificate in detaliu, aspect ce indica un Constructor. In astfel de situatii tipice si des intalnite ne putem regasi si noi.  A sti ce tip de personalitate ai tu, cat si partenerul tau, nu-ti poate aduce decat beneficii. De ce?

In primul rand, te cunosti si iti intelegi propria persoana cu dorintele si nevoile ei; in al doilea rand, detii un sens care te ajuta sa-ti intelegi mai bine perechea, intelegand ca uneori anumite lucruri reprezinta pentru el o nevoie, chiar daca noua ni s-ar parea absurditati; iar in al treilea rand, intelegandu-va reciproc, va ajutati pe voi ca si cuplu.

Revenim la exemplul de mai sus, imaginati-va cum ati putea reactiona la situatii asemanatoare avand in vedere ca acum va cunoasteti trasaturile principale. In acest mod contribuiti la armonia propriului sine si de cuplu.

Perspectiva biologica e doar una din perspectivele legate de relatia de cuplu. E important sa tinem cont de ea, atunci cand ne dorim o relatie mai buna de cuplu si cand cerem partenerului sa faca anumite schimbari pentru aceasta.

Cei patru predictori ai divortului

Divorce-3-slider

Ceea ce face o casnicie sa mearga este surprinzator de simplu. Cuplurile care au un mariaj fericit nu sunt nici mai destepte, nici mai bogate sau mai abile din punct de vedere psihologic. Dar in viata lor de zi cu zi, au ajuns in faza in care reusesc sa opreasca ca gandurile si sentimentele negative care le au despre ei (pe care toate cuplurile le au) sa le copleseasca pe cele pozitive. Au, ceea ce psihologul american John Gottman numeste, casatorie inteligenta emotional.

Cu cat e mai inteligent emotional un cuplu – cu cat vor fi mai capabili sa inteleaga, sa cinsteasca si sa-si respecte partenerul si mariajul, cu atat e mai posibil sa traiasca cu adevarat fericiti pana la adanci batraneti.

Asa cum parintii isi invata copiii sa fie inteligenti emotional, aceste abilitati se pot invata si in cuplu. Cu toate ca par simple, aceste abilitati au puterea de a tine sotii departe de un divort. Astfel, datorită existenței unei atat de mari a divorturilor, cuplurile care se inteleg, care au satisfactie in relatiile lor, gasesc sens in a depune un efort mai mare pentru a-si intari relatia.

Unele dintre cele mai triste motive din cauza caruia moare un mariaj este acela ca nici unul dintre soti nu isi da seama de valoarea casniciei decat atunci cand e prea tarziu. Doar dupa ce actele s-au semnat, bunurile s-au impartit, fiecare traieste separat, realizeaza cat de mult au pierdut atunci cand au renuntat unul la celalalt.

De prea multe ori, consideram ca un mariaj bun trebuie sa vina de la sine, fara sa tinem cont de nevoile sale disperate si fara sa-i oferim respectul de care are nevoie. Unele persoane considera ca a divorta nu e mare lucru, e poate chiar la moda. Acum insa, o multime de studii si date ne arata cat de daunator poate fi pentru toata lumea implicata, nu doar pentru parteneri.

Din acest motiv ne-am gandit sa va enumeram cele patru comportamente negative care se pot identifica la cuplurile care nu se inteleg si care sunt considerate predictori ai divortului.

Daca va identificati intr-una sau mai multe din ipostazele de mai jos sa stiti ca e un semnal de alarma si e cazul sa interveniti.

divscale

1. Critica

Intotdeauna vei avea ceva de care sa te plangi legat de persoana alaturi de care traiesti. Dar este o diferenta foarte mare intre a te plange de ceva si a critica. O plangere se refera doar la o actiune specifica pe care partenerul tau nu a indeplinit-o. Critica este ceva global si este insotit de cateva cuvinte negative despre caracterul sau personalitatea partenerului tau. E o diferenta mare intre a te plange de ceva ce nu ti-a convenit: “Nu este benzina in rezervor! De ce nu ai facut plinul asa cum ai promis?” si critica: “De ce nu iti aduci aminte niciodata? Ti-am zis de mii de ori sa faci plinul si nu ai facut-o!” Cel mai simplu poti transforma o plangere in critica adaugand “Ce nu e in regula la tine?”

O plangere se focalizeaza pe un comportament specific, dar critica escaladeaza pana la trasaturi de personalitate.

2. Dispretul

Sarcasmul si cinismul sunt forme de dispret. La fel si denumirile, bataia de joc, umorul ostil, rotirea ochilor. Indiferent sub care forma, dispretul , cel mai periculos predictor, otraveste relatiile pentru ca exprima dezgust. Este practic imposibil sa rezolvi o problema atunci cand partenerul iti transmite mesajul ca il dezgusti. Inevitabil, se ajunge la conflict, nu la impacare. Dispretul este alimentat atunci cand ai mult timp, ganduri negative legate de partener. E mult mai posibil sa ai astfel de ganduri atunci cand raman diferente nerezolvate.

3. Atitudinea defensiva

Desi e de inteles ca intr-o disputa sa simti nevoia sa te aperi, studiile ne arata ca rareori aceasta tehnica da rezultate. Partenerul care ataca nu cedeaza si nu isi cere scuze. Asta, pentru ca, defensivitatea e un mod de a-l invinovati pe partener. E un mod de a spune: „Tu esti de vina, nu eu!”. Defensivitatea face conflictul sa escaladeze, de aceea e mortala pentru relatie.

Critica, dispretul si atitudinea defensiva nu intra in viata unui cuplu intr-o ordine stricta. Ele vin si se completeaza unele pe altele daca cuplul nu face ceva sa le opreasca.

4. Impietrirea

Este un simptom intalnit in general la barbati si apare atunci cand sotul isi ridica un zid de aparare impotriva criticismului sotiei. Uneori, cand vine acasa, incep criticile si el se ascunde in spatele unui ziar sau se ridica si paraseste camera. Nu da nici un feedback. Obisnuieste sa se uite in jos sau in alta parte. Cu cat se inchide mai tare in el, cu atat ea tipa mai tare. Prin indepartarea de ea, evita un conflict, o lupta, dar de asemenea, isi evita si mariajul. A devenit stana de piatra.

De obicei acest tip de comportament apare mai tarziu decat celelalte enumerate mai sus. Se instaleaza atunci cand negativitatea in cantitati mari creata de acestea, copleseste.

Identifica sursa problemelor si frustrarilor pe care le ai in cuplu si ia atitudine.

Cauta ajutor in consiliere, carti, workshopuri. Nu le lasa sa escaladeze si sa le faca loc celor patru predictori ai divortului.

Vei regreta cand va fi prea tarziu!

 Sursa: John Gottman, The Seven Principles for Making Marriage Work.

In cuplu, fiecare are propriul limbaj al iubirii

man-and-girl-love-1366x768

Iubirea este o emotie de baza in viata noastra, iar iubirea fata de partener, respectiv o relatie afectiva pozitiva este considerata una dintre cele mai importante surse de fericire si longevitate.

Insa de-a lungul timpului, specialistii in domeniu au dat diverse verdicte in legatura cu durata iubirii intr-un cuplu, fie doi, fie trei ani. Si atunci oare, cum exista cupluri care declara ca se iubesc ca in tinerete, chiar si dupa 40 de ani de casnicie? Exista o formula prin care flacara iubirii este tinuta in viata? Gary Chapman, consilier in relatii de cuplu, considera ca fiecare persoana comunica intr-un anumit limbaj al iubirii, iar unul dintre secretele longevitatii relatiei de cuplu este disponibilitatea unuia de a intelege, invata si comunica in limbajul celuilalt.

In primii ani de relatie, dupa casnicie, cuplul este inca sub efectul asa numitei „indragostiri” – o iubire obsesiva. Dupa un timp, aceasta dispare, facand loc „iubirii adevarate”, naturala, nu obsesiva, cea care se bazeaza pe ratiune si emotie si necesita efortul si disciplina ambilor membrii ai cuplului pentru a supravietui.

Dupa multi ani de consiliere de cuplu, Chapman a ajuns la concluzia ca exista cinci limbaje ale iubirii, fiecare cu diverse dialecte:

1. Cuvintele de incurajare

O modalitate de exprimare a iubirii este utilizarea cuvintelor de incurajare, a complimentelor. Trebuie sa tinem insa cont ca acestea nu trebuie utilizate pentru a obtine un anumit beneficiu, ci pentru a imbunatati starea de spirit a persoanei iubite.

De exemplu, o simpla incurajare ca „Stiu ca poti sa faci asta, am increderere in tine!” este de mare ajutor intr-un moment de cumpana. Totodata, un compliment sincer, ca „Iti sta foarte bine imbracata cu rochia asta” poate aduce o mare bucurie fiintei iubite.

Sunt detalii minore, dar fac diferenta in relatia de cuplu, mai ales daca limbajul principal al iubirii unuia dintre cei doi sunt cuvintele de incurajare.

2. Timpul petrecut alaturi de cel drag

Sa-ti petreci timpul alaturi de persoana draga nu inseamna sa stai in aceeasi incapere, foarte aproape de ea, ci presupune sa va acordati intreaga atentie unul celuilalt si sa lucrati impreuna pentru un scop comun.

Una dintre cele mai comune metode este conversatia, insa o conversatie de calitate trece de simpla ascultare a cuvintelor persoanei iubite. Aceasta implica o ascultare suportiva, activa, impartasirea experientelor, gandurilor si sentimentelor, neintrerupt, cat si intelegerea a ceea ce persoana de langa tine iti transmite. In timpul acestui tip de conversatie, cuplul trebuie sa mentina contactul vizual, sa se focalizeze doar pe ceea ce spune celalalt, sa observe limbajul corporal cu mare atentie si sa nu intrerupa conversatia.

Un alt dialect al acestui limbaj estre reprezentat de activitatile de calitate, in timpul carora atentia cade pe a face o anumita activitate impreuna, ca de exemplu pescuitul, o excursie pe munte, vizionarea unui film, asamblarea unui puzzle.

3. Cadourile

Anumitor persoane le place sa primeasca mici cadouri din partea persoanei iubite, simbol al iubirii, al faptului ca se afla adesea in gandul ei. Acestea au valoare emotionala pentru persoana care le primeste. De obicei, persoanele al caror limbaj al iubirii este reprezentat de primirea micilor atentii, valoarea materiala a acestora nu este primordiala, ci efortul depus in procurarea cadoului si sentimentele investite in oferirea lui.

De exemplu, acum ceva timp, pe vremea cand tehnologia nu ocupa un loc atat de important in viata noastra, cel mai frumos cadou era reprezentat de un buchet de flori sau o felicitare parfumata, plina de cuvinte de dragoste pentru persoana iubita. Acum, chiar daca s-au mai schimbat putin vremurile, oamenii apreciaza o multime de tipuri de atentii, de la ciocolata preferata, la o cina romantica pana la un bilet de vacanta in locatia preferata.

4. Micile servicii

Tuturor ne place ca, din cand in cand, persoana iubita sa ne preia din atributiile casnice, cum ar fi spalatul vaselor, cumparaturile sau schimbatul unui bec. Aceste activitati necesita timp, efort si energie, dar si disponibilitatea si placerea de a-i face celuilalt o bucurie. Iar rasplata pentru munca depusa vine prin bucuria exprimata de celalalt la vederea surprizei.

5. Contactul fizic

Este stiut de mult timp faptul ca atingerea reprezinta o metoda de a comunica iubirea, fie un sarut, o atingere pe umar sau o imbratisare. Pentru un cuplu, atingerea are o puternica incarcatura emotionala, fiind un indice al iubirii. Dupa o zi obositoare la serviciu, un masaj linistitor este una dintre cele mai placute metode de a-ti arata iubirea pentru persoana draga, iar o imbratisare calduroasa intr-un moment de cumpana este tot ce asteapta celalalt.

Intr-un cuplu, de cele mai multe ori, cei doi nu au acelasi limbaj al iubirii. Fiecare are un limbaj dominant, iar datoria celuilalt este sa fie atent si sa il descopere, ca mai apoi sa vorbeasca in limbajul preferat de celalalt. In momentul in care decidem sa ne exprimam in limbajul iubirii dorit de partener, cream o atmosfera emotionala favorabila in cadrul careia toate conflictele se solutioneaza si se dezvolta o legatura trainica intre cei doi.

Tu stii care dintre cele cinci limbaje ale iubirii este dominant pentru tine? Dar pentru partenerul tau?

Emotiile pozitive – un instrument pentru rezilienta psihologica?

citat articol 1 iulie blog size

Viata noastra e plina de provocari, obstacole, momente grele si evenimente de viata negative carora trebuie sa le facem fata.

Odata cu explozia industriala si demografica stresul devine un factor tot mai prezent, iar acesta se asociaza cu multe alte consecinte psihologice, fiziologice si emotionale. Tocmai de aceea, rezilienta reprezinta o trasatura umana importanta, care poate influenta puternic starea de bine a unui individ. Rezilienta se refera la abilitatea de a te adapta situatiilor, de a folosi diferite metode de coping pentru a face fata pierderilor, esecurilor, diverselor greutati inevitabile in anumite momente pentru fiecare dintre noi.

Conform credintelor populare, oamenii optimisti, care reusesc sa vada partea plina a paharului sunt mai fericiti. Avem insa dovezi care sa confirme aceasta asumptie?

Intr-adevar, unele cercetari arata ca oamenii rezilienti cultiva in mod productiv afectivitatea pozitiva, in situatii negative de viata folosind umorul, gandirea optimista sau tehnici de relaxare. Se pare ca acesti oameni au in general perspective pozitive asupra vietii, fiind mai curiosi, energici si deschisi experientelor noi.

Emotiile pozitive sunt deci instrumente valoroase pentru cresterea starii de bine, facand parte din rezilienta psihologica atat de importanta in zilele noastre.

Teoria “Broad and build” vine cu o explicatie plauzibila pentru acest lucru. Se postuleaza ideea conform careia emotiile pozitive si negative au functii diferite si complementare, determinand efecte psihologice si cognitive distincte.

Emotiile negative restrang repertoriul de ganduri si actiuni pe care un individ le poate avea, generand comportamente de tipul “lupta sau fuga”. Dupa un comentariu rautacios, frica ne poate determina sa evitam acea persoana, iar furia va aprinde o cearta. Pe de alta parte, emotiile pozitive largesc posibilitatile de ganduri sau actiuni pe care le putem intreprinde, ceea ce ajuta la construirea resurselor cognitive, sociale si intelectuale. Astfel, in stuatii de stres emotiile pozitive deschid o serie de posibilitati de coping, de adaptare.

In plus, cercetarile arata ca emotiile pozitive diminueaza efectele fiziologice produse de emotii negative ca reactivitatea cardiovasculara. Conform studiilor, tendinta de a interpreta situatiile negative ca amenintari se asociaza cu riscul pentru boli cardiovasculare ca cele coronariene. Sistemul imunitar este mai functional insa in cazul persoanelor care sunt capabile sa foloseasca umorul si experimenteaza zilnic stari pozitive.

Alte rezultate interesante se refera la faptul ca inteligenta emotionala este o trasatura esentiala specifica oamenilor rezilienti. Altfel spus, cei care au abilitatea de a-si monitoriza propriile emotii si emotiile celorlalti, de a le recunoaste si discrimina, pot folosi aceste informatii pentru a-si ghida propriile actiuni si a face fata evenimentelor stresante de viata.

Este important insa sa nu interpretam aceasta rezilienta ca optimism naiv, cunoscut ca “efectul Pollyanna”. Optimismul naiv este caracterizat prin concentrarea doar pe informatiile placute si nerecunoasterea severitatii problemelor, acesti indivizi nepercepand raul in realitatea sa absoluta. Prin comparatie, oamenii rezilienti recunosc consecintele negative, nu sunt naivi sau indiferenti, experimenteaza emotii negative ca frustrarea sau anxietatea, insa pe langa acestea sunt capabili sa simta si emotii pozitive care ii ajuta sa faca mai bine fata problemelor.

In concluzie, prin cresterea capacitatii de a ne recunoaste, analiza si monitoriza propriile emotii, e posibil sa fim mai capabili sa simtim si emotii pozitive chiar si in prezenta celor negative, ceea ce ne-ar putea face mai rezilienti, mai adaptati stresului zilnic.

Cum sa cultivi emotiile pozitive?

imagine pian 1

In general, oamenii depun eforturi pentru ca sa diminueze intensitatea si durata emotiilor negative cu care se confrunta, in special anxietatea (frica), tristetea si furia. De asemenea, acestia depun eforturi pentru a creste intensitatea si durata emotiilor pozitive pe care le traiesc, precum bucuria, dragostea si amuzamentul.

Simplu spus, oamenii isi doresc si cauta sa se simta bine.

Dar, faptul ca doresti sa te simti bine nu inseamna ca acest lucru se va intampla intotdeauna. Totusi, exista multe activitati pe care le poti face pentru a creste sansele ca starea ta de bine sa se imbunatateasca semnificativ. Aceste activitati sunt practici simple ce tind sa se asemene cu gandurile si comportamentele asociate oamenilor fericiti. Pana la urma, sentimentele noastre de bine nu vin din neant, ele depind de noi!
De aceea, iata 3 moduri specifice prin care poti sa cresti emotiile pozitive:

  • Frecventeaza situatii in care poti experimenta emotii pozitive.

Cea mai simpla metoda pentru a creste emotiile pozitive este sa te expui la situatii in care este foarte probabil sa experimentezi o stare de bine. Unele dintre activitatile noastre sunt mai placute (ex: o cina romantica), iar altele sunt mai putin placute (ex: a face curatenie generala), de aceea starea noastra de bine poate beneficia daca din cand in cand altcineva s-ar ocupa de curatenia generala si noi am iesi cu partenerul nostru la o cina romantica. Aceasta inseamna sa te expui situatiilor in care poti experimenta emotii pozitive, sa stii cand sa te distantezi de grijile cotidine si sa alegi un timp si un loc in care sa ai grija de tine (ex: sa alegi sa-ti iei o vacanta sau sa mergi la o plimbare prin parc).

Dupa ce te-ai expus la o astfel de situatie pozitiva, creeaza cele mai optime conditii astfel incat aceasta activitate sa fie cat mai placuta si sa te poti bucura cat mai mult de ea. Nu doar simpla cina iti va aduce maximul de emotii pozitive, ci si interventiile personale pe care le faci in timpul cinei, de exemplu sa alegi o masa cu un peisaj mai frumos sau sa alegi un vin mai special.

Pe scurt, daca vrei sa cresti emotiile pozitive atunci identifica situatii care stii ca te pot binedispune, implica-te in ele si creeaza cele mai optime conditii ca sa te simti cat mai bine.

  • Priveste 360 de grade, dar focalizeaza-ti atentia pe aspectele pozitive si gandeste-te la partea plina a paharului.

Uneori viata nu ne ofera situatii placute si am fi nesinceri cu noi insine daca am spune ca in astfel de momente suntem bucurosi, ci mai degraba suntem tristi, ba chiar furiosi si frustrati. Important este sa nu ne lasam coplesiti de aceste stari. Asemeni unui obiect nou caruia ii analizezi toate detaliile inainte de a-l achizitiona, in acelasi mod putem alege sa facem si cu situatiile din viata noastra. Sa ne centram atentia nu doar pe agenda plina, pe rutina plictisitoare, pe barfa zilnica sau pe “capra vecinului”, ci si pe aspectele pozitive, sa savuram momentele placute din viata noastra. Starea ta de bine nu tine in primul rand de elementele exterioare, ci tine de focusul tau, adica pe care dintre acestea alegi tu sa iti centrezi atentia, pe cele mai placute sau pe cele mai putin placute.

Mai mult, in fiecare moment in mintea noastra apar o multime de ganduri, atat ganduri care ne sunt utile, cat si ganduri care ne fac rau. Felul in care am fost crescuti, experientele prin care am trecut si chiar mostenirea genetica dobandita au rezultat intr-un anumit mod de a gandi. De aceea, unii oameni sunt capabili sa priveasca pierderea unei slujbe din perspectiva unei noi provocari, un nou inceput, iar altii se demoralizeaza si interpreteaza aceasta situatie ca pe o catastrofa. Totusi, se pare ca, deseori, noi, oamenii nu ne dam seama de capacitatea noastra, anume ca putem sa decidem ce ganduri vor domina mintea noastra (cele utile sau cele care ne fac rau). Pana la urma, starea ta de bine depinde de gandurile care devin personaje principale pe scena mintii tale.

Asadar, daca vrei sa cresti emotiile pozitive observa toate detaliile evenimentelor din viata ta, atat pe cele bune, cat si pe cele mai putin bune, dar concentreaza-te pe binele din viata, valorizeaza fiecare moment si lasa ca gandurile utile sa fie in prim plan in mintea ta.

  • Exprima si impartaseste emotiile pozitive pe care le traiesti.

“Fericirea este singurul lucru care se inmulteste atunci cand il impartasesti cu altii”.  (Albert Schweitzer)

Zambesti, razi si impartasesti emotiile pozitive cu cei dragi tie, sau iti ascunzi aceste emotii?

Nu uita bucuria pe care o exprimi poate sa mentina starea de bine pe care o traiesti. Spre exemplu, un experiment celebru din psihologie a aratat ca simpla tinere a unui creion in gura, astfel incat formeaza un zambet conduce la o stare de bine mai crescuta. In acelasi mod, exprimarea emotiilor pozitive le va creste taria si durata.

Vrei sa simti din plin mandria produsa de primul salariu? E permis sa sari in sus de bucurie, sa dansezi si sa le faci cinste prietenilor. Nu doar ei, ci si tu te vei simti mai mandru! Impartaseste cu ceilalti bucuriile tale (in mod sincer si neegoist), iar acest lucru iti va intensifica si prelungi bucuriile.

Pe scurt, fii darnic cu bucuriile. Nu tine doar pentru tine!

Iata ca am prezentat cateva modalitati simple prin care emotiile pozitive pot fi cultivate. Dar poate ca unii dintre voi pe buna dreptate va intrebati: : ”Aceasta inseamna ca trebuie sa vad viata doar in roz?”.

Ei bine, a fi binedispus, vesel si bucuros si a-ti dori sa cresti frecventa si intensitatea acestor emotii pozitive nu inseamna ca nu accepti situatiile neplacute si respingi emotiile negative, ci inseamna ca nu lasi ca acestea sa te copleseasca. Este normal sa ne confruntam cu situatii negative de viata, dar putem sa depasim aceste momente si putem trai o viata fericita cultivand in mod consecvent emotiile pozitive.

De ce e bine sa ne simtim bine?

poza art 2 august 1000 px

De ce avem nevoie de emotii pozitive? Care este rolul lor?

Emotiile pozitive ne ajuta nu doar sa ne simtim bine. Rolul acestora este mult mai important decat credem. De exemplu, acestea pot sa contribuie la succesele noastre viitoare intr-o multitudine de domenii, inclusiv o performanta mai buna la munca, creativitate, satisfactie maritala ridicata, relatii sociale mai trainice si un nivel ridicat al sanatatii fizice.

In acest articol ne vom concentra pe 3 motive pentru care este bine sa traim emotii pozitive:

  • Devenim deschisi la experiente noi

Emotiile pozitive ne largesc repertoriul de actiune si perspectiva si ne fac mai deschisi la experiente noi si diversificate. De exemplu, atunci cand avem o stare de spirit buna, simtim nevoia sa iesim cu prietenii, sa mergem pe munte, sa dansam.

De asemenea, Barbara Fredrickson, unul dintre cei mai renumiti experti in domeniul emotiilor pozitive, sustinand diverse prelegeri despre importanta emotiilor pozitive, obisnuieste sa supuna ascultatorii unui mic experiment. Initial le proiecteaza un video neutru, un screen-saver abstract de tipul celor pentru windows, iar apoi unul in care o persoana rade cu pofta. In fiecare situatie, aceasta i-a rugat sa se gandeasca la ce le inspira video-ul sa faca. S-a dovedit ca cele mai multe raspunsuri au fost induse de video-ul amuzant, iar acestea au fost destul de variate: sa ma intalnesc cu prietenii, sa imi planific o excursie si altele de acest fel. In schimb, in cazul video-ului neutru, raspunsurile nu numai ca nu exprimau o actiune dinamica, dar nu erau nici variate, ca de exemplu sa dorm, sau chiar nimic.

  • Construim mai multe resurse personale de lunga durata

Cu cat beneficiem de mai multe momente de explorare, cu atat ne construim mai multe resurse personale de lunga durata, inclusiv abilitati sociale, psihologice, intelectuale. In momentul in care intreprindem diverse actiuni, ca de exemplu intalnirile cu prietenii, legatura dintre noi si acestia se solidifica, abilitatile noastre sociale se imbunatatesc, iar pe viitor, putem folosi relatia de prietenie ca un sprijin in fata momentelor negative, iar abilitatile dobandite pot fi valorificate in situatii noi, cu alte persoane.

  • Ne revenim intr-un timp mai scurt in urma evenimentelor negative

Resursele personale dobandite in urma momentelor de explorare converg in abilitatea de a-ti reveni mai repede dupa un eveniment negativ, abilitatea de a te adapta in cazul unor circumstante dificile, numita rezilienta. In momentul in care trecem prin experiente pozitive, ne dam seama cate lucruri bune ni se pot intampla si decidem sa nu mai lasam sa ne scape altele. Astfel, in momentele de cumpana, rezilienta dobandita intra in actiune prin intermediul refocalizarii pozitive – abilitatea de a ne indrepta atentia spre elementele pozitive ale unei situatii dificile.

Dar CUM mai exact ne ajuta emotiile pozitive ?

Expertul Barbara Fredrickson explica rolul emotiilor in crearea unor asa zise spirale. Cele ascendente sunt create de emotii pozitive si sunt cele de crestere si prosperitate. De exemplu, practicarea comportamentului de ajutorare nu doar deriva din emotii pozitive, dar le si produce – cei care ajuta se simt mandri de faptele lor, ceea ce le produce un sentiment placut, iar cei care primesc ajutor se simt recunoscatori, ceea ce produce, de asemenea, emotie pozitiva.
Cele descendente sunt create de emotii negative. De exemplu, atunci cand ne simtim nervosi, aceasta stare de nervozitate ne face sa simtim frustrare si sa percepem evenimentele in termeni negativi.

De retinut!
DE CE E BINE SA NE SIMTIM BINE?

Pentru ca emotiile pozitive ne ajuta:

  • Sa devenim deschisi la experiente noi.
  • Sa construim mai multe resurse personale de lunga durata.
  • Sa ne revenim intr-un timp mai scurt in urma evenimentelor negative.

Emotiile au un efect „contagios”, mai exact fiecare emotie tinde sa isi pastreze aceeasi calitate ca cea care ii urmeaza (nu poti fi nervos, iar in secunda urmatoare sa zambesti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic).

Te-ai intrebat de ce toata lumea iti spune sa zambesti?

poza articol introductiv blog size

De cand erai mic ai auzit ca e necesar sa zambesti, sa te bucuri de viata asa cum este ea, ca in ciuda greutatilor trebuie sa tinem capul sus. De fapt, la TV, pe rafturile din librarii si in versurile melodiilor regasesti aceleasi indemnuri: zambeste, fii pozitiv, bucura-te de viata! De ce? Poate te-ai saturat sa auzi aceleasi lucruri iar si iar, insa te-ai intrebat oare de unde provin aceste sfaturi cliseice si care este de fapt rolul emotiilor pozitive? Noi credem ca este realmente important sa reflectezi asupra acestei intrebari inainte de a te dedica orbeste unui stil de viata, chiar daca acesta este dezirabil din punct de vedere social.

Noi, echipa IACBC, vom incerca sa aprofundam acest subiect oferindu-ti totodata sfaturi simple si practice pe care le poti aplica pentru a cultiva emotiile pozitive.

Este lesne de inteles de unde au pornit aceste credinte, avand in vedere ca emotiile pozitive sunt in general asociate cu aspecte favorabile ale existentei noastre. Pe scurt, iata cateva dintre acestea:

Relatiile tale cu ceilalti vor fi mai frumoase!

Nu doar vorbele din popor, ci si studiile din cadrul psihologiei demonstreaza ca oamenii bine dispusi, fericiti au relatii sociale mai calitative si mai durabile, acest lucru datorandu-se nevoii noastre de a ne afla in preajma acelora care ne cresc propria stare de spirit, pe principiul “esti suma celor 5 oameni cu care iti petreci timpul”. Nu degeaba se spune ca fericirea e contagioasa! Chiar si in cadrul pietei muncii, unele cercetari arata ca oamenii care experimenteaza des emotii pozitive tind sa aiba relatii mai bune cu superiorii, cu colegii si mai mult succes in cariera!

Emotiile pozitive ne ajuta sa facem fata problemelor!

Oricat de mult ne-am dori insa, este imposibil sa avem parte doar de acestea, fara a ne intalni cu situatii care ne provoaca frica, suparare sau ingrijoarare. Abilitatea noastra de a fi rezilienti, adica de a face fata problemelor, este facilitata de emotiile pozitive, acestea contracarand efectele negative ale “micilor ticalosii ale vietii”.

Poate ca toate aceste clisee te-au facut sa vezi emotiile pozitive ca un scut fals, iluzoriu impotriva partilor mai intunecate ale zilelor tale. Exista o distinctie intre optimismul naiv, cunoscut ca “efectul Pollyanna”, caracterizat prin concentrarea doar pe informatiile placute si nerecunoasterea severitatii problemelor, acesti indivizi nepercepand raul in realitatea sa absoluta. Prin comparatie, oamenii rezilienti cunosc consecintele negative, nu sunt naivi sau indiferenti, experimenteaza emotii negative ca frustrarea sau anxietatea, insa pe langa acestea sunt capabili sa simta si emotii pozitive care ii ajuta sa faca mai bine fata problemelor.

Emotiile pozitive te fac mai sanatos!

Nu in ultimul rand, este un lucru bine stiut, iar literatura nu inceteaza in a confirma credinta conform careia emotiile pozitive imbunatatesc considerabil sanatatea. Stresul zilnic poate creste riscul pentru boli cardiovasculare, cancer, ulcer si multe alte tulburari somatice si psihice, insa prin cultivarea emotiilor potrivite, aceste efecte nefaste pot fi combatute.

Urmeaza ca in decursul articolelor urmatoare sa descoperim impreuna si alte beneficii!

Despre ce emotii pozitive vorbim totusi?

Inainte de a va convinge, e necesar sa va prezentam cateva dintre aceste emotii pozitive:

    • Amuzament – Atunci cand tu si cel mai bun prieten nu va puteti opri rasul, desi va aflati intr-o sala de clasa/cursuri/sedinte si vi se atrage atentia de cateva ori. Cu cat e mai interzis, cu atat e mai amuzant.
    • Recunostinta – Se spune ca atunci cand viata iti ofera lamai, trebuie sa faci limonada. Atunci cand insa ni se ofera miere si lapte, uitam de multe ori sa fim recunoscatori. Recunostinta e o emotie complexa care ne poate creste semnificativ satisfactia vietii, daca reusim sa apreciem lucrurile din viata noastra.
    • Speranta – Da, ea moare ultima. Speranta e cea care a dat continuitate vietii evreilor ce au trecut prin lagare de concentrare si cea care alimenteaza motivatia noastra de a merge inainte, chiar si atunci cand totul pare a fi impotriva.
    • Bucuria – Atunci cand iei o nota buna la licenta, te afli la concertul trupei preferate, iti revezi sufletul pereche dupa mult timp. Exemplele sunt nenumarate, insa se simte mai bine decat se defineste.
    • Dragostea – Unii considera aceasta emotie ca fiind cea care da sens existentei noastre. Dragostea se poate manifesta atat fata de oameni (parinti, copii, iubit/a), cat si fata de slujba, ziua de maine sau viata.

Corpul are nevoie de somn, iar cei care dorm bine “pe datorie”, adica doar la sfarsit de saptamana sunt vizibil afectati din punct de vedere al sanatatii. Similar, creierul nostru are nevoie de emotii pozitive. Nu doar in concediu, ci constant.

Dalai Lama spunea ca fericirea este o alegere. Tu ce alegi?

Newer posts

© 2024 IACBC

Theme by Anders NorenUp ↑